Legatura mea afectiva cu spatiul spiritual al poetului Traian Demetrescu

Exista cate un spirit al locului care te striga din departari absconse asa cum te striga ceea ce s-ar numi iubitul constient. Spiritul unui astfel de loc se pune in acord, dupa lupte interioare si exterioare, pe mai multe niveluri, cu rezonanta unui alt spirit asemanator. Astfel se creeaza legaturi de neinteles pentru profani. Intervie atunci, in manifestarea intalnirii acestor spirite mijlocite de un alt spirit abscons, ceea ce Gellu Naum numea favorabili. Pe 3 iunie, intr-o dupa amiaza, primesc urmatorul mesaj: "Doresc sa va aduc la cunostinta ca mama mea, mezosoprana Elena Mira Popescu Beleavcenco, se intampla sa fie stra-stra nepoata scriitorului Traian Demetrescu. Am copilarit la etaj, cu bunica mea Victoria Popescu, in vacantele mele in timpul scolii. La ora actuala locuiesc in tara frunzei de artar. De 21 de ani. Mama mea la Timisoara. Nu demult a implinit 93 de ani. Memoria dansei, inca agera. In schimb, nu mai poate umbla decat cu mare greutate. Si-a pierdut balanta."

va urma...

Care-i planul? Nu e niciun plan. Fii atenta la ce se intampla. Nimic nu e intamplator. In cat suntem azi? 1 iulie, vineri. Coboram din tren si vedem noi. E o zi importanta. Simt asta. La fel de importanta ca 22. Poate fi marea intalnire. Eu cred ca este important sa constientizei de cate ori mori in viata asta si de cate ori te trezesti. E vineri zici. Imi spune ca trebuie sa ajungem pe strada Sfanta Vineri. In capitala, da. Cu ce ajungem? Luam tramvaiul. Patru bilete. Coboram acolo unde se vor aseza pe peretele cladirii, in triunghi, 3 pasari. O sa vina cu bicicleta. Il veti recunoaste. Zambeste mult in interior. Unicornii ies cand vor ei. Ne asezam la masa. I se atinteste privirea pe inel. Imi spune ca sunt singura careia i s-a spart piatra. Tuturor le place inelul, desi arata foarte urat acum. Dar ei nu stiu ca este magie in el. De asta ii atrage. Si li se pare frumos fara sa stie de ce. Umbra florilor ti se reflecta in culoarea parului. Da, ea mi-a spus ca asta se intampla cand imi descarc sufletul in par. El ma intreaba daca asa e. Ii raspund ca da. Logodna privirilor. Undeva langa Austrului 36. Unicornul corb de foc cu taina sticloasa si Unicornul care-si descarca sufletul in par. Mai tarziu vom afla de la soldatul de ciocolata ca de 36 de ore n-a inchis un ochi. Simteau ei. Daca ni s-a pus in gand nici sfanta luna nu ne mai scapa. Cum ajungem acolo? Ne va ghida el. Vom ajunge intr-o zona in care liftul nu mai urca. Trecem de o piscina si intram. Doar ca va trebui sa pastram tacerea. Eventual fumam ceva. Starile se vor amplifica in sunetul muzicii. O sa fie magic. Cand il privesti in ochii interiori vei vedea ca i se schimba culoarea. Capruiul dulce devine albastru sticlos. Daca-ti ramane stixul mai scurt, ai castigat. Incerc. A fost mai lung. Pune limba. Are curent. Bateria era incarcata, dar energia din corpul meu era de o vibratie mult mai inalta. Nicio sansa sa ma piste. Orice initiere in iubirea constienta incepe cu intalnirea privirilor. Este o taina deci. Desigur. Descult. Intors cu spatele. Pentru ca se simtea privit? Locurile 1 si 2, la balcon. Caldura infernala. Vaci, oi, cocosi, muste. Micul dejun printre albituri. Soldati de ciocolata. Fiti atenti la chakre. De obicei ies din podea. Ne afisam rufele in public. Armele sau omul. Fii apostolul dragostei ideale. Am impresia ca noi am descoperit un act vital obositor. Sexul e doar relaxare. Spalatul zilnic e de un extremism penibil. Am castigat lupta incalcand regulile. Fii vertical, renunta la atitudinea de sluga. Lasa sa circule energia prin coloana vertebrala. Borcane luminate in copaci. Curtea sticlarilor. E bine aici. Imi aminteste de taina sticloasa a ochilor caprui care atunci cand privesc in interior se fac albastri. Bolul tibetan. Prinde-ti sunetul interior in bol si daruieste lumii rezonanta corpului. Cand corbii canta, oamenii plang. Se infratesc cu luna.

Scris cu ceva timp inainte de a incepe

Actul 3

Cleopatra Trandafir: Ideea este că se întâmplă ceva.

Bartolomeu Albină: Ăştia doi se înmulţesc grămadă.

Cleopatra Trandafir: Adică simultan?

Angelica Pisică: Dacă ei îşi doresc să plec, atunci mai stau. Îi bag pe toţi într-un pătrat şi nu mă las până nu găsesc punctual ăla prin care ăia doi se înmulţesc grămadă.

Gilberta Cocean: Adică simultan?

Bartolomeu Albină: Ideea este că se întâmplă ceva.

Cleopatra Trandafir: Adică simultan? Or fi mai multe poteci în fiecare grămadă.

Vasile Costache: Eu nu mai stau. Am o piesă de scris. Îi bag pe toţi în piesa mea.

Bartolomeu Albină: Voi sunteţi nebuni! O piesă, auzi. Dacă-l eliminăm pe Potecă dăm de Eufrosina. Să vă văd atunci cum fugiţi grămadă.

Cleopatra Trandafir: Chiar dacă nu ştiu, eu tot ştiu. Văd tot şi totul îmi aparţine.

Gilberta Cocean: Adică simultan?

Vasile Costache: Dacă nu scriu eu, atunci se duce dracu tot. Eufrosina…

Angelica Pisică: Şi, crezi că e sus? E sus. Câte puţin în fiecare dintre noi şi puţin peste.

Gilberta Cocean: Adică simultan?

Cleopatra Trandafir: Îi numărăm pe toţi. La grămadă. Oricâte poteci or fi, mergeţi pe asta de care vă zic io.

Vasile Costache: Potecă… hm… ar putea fi…

Gilberta Cocean: simultan?

Vasile Costache: Da, ar trebui sa uit de actul 1. Ma concentrez pe actul 2. 

Bartolomeu Albina: Ce dracu? Io ce scriu? 

Cleopatra Trandafir: Actul 4, ma. Pana-ti iese. 

Bartolomeu Albina: Mai mult de 3 ore nu-mi ia.

Cleopatra Trandafir: Daca-n 10 minute nu termini, va iau pe toti la rand. Gramada. 

Esmeralda Sifon: Au, au, dinţii. Ia cafeaua, periază-l. Ce număr poartă?

Angelica Pisică: Îi omor pe amândoi. Dar nu oricum. Trebuie să mă aranjez.

Vasile Costache: viermi totemici. Actul 2, actul 2. Mai întâi plec.

Bartolomeu Albină: Vă zic io, o să muriţi de răs. În ultimul act.

Sărmanul Dionis - nostalgie inversă 

Lectură ACTivă este un proiect experimental în care se mizează (cuvânt şchiop) pe atenţie, pe ascultare, pe înţelegerea unui text. Conceptual sună binişor şi nu foarte complicat, dar, pentru că presupune lucrul cu un grup, se schimbă întreaga viziune. Asta pentru că implică fiinţa umană. Lucrul cu un grup presupune lucrul cu energia fiinţei umane şi, mai ales, cu emoţia. Şi atunci textul devine pretext pentru ceva neaşteptat. Visul lui Dionis se transformă în visul visat. O vizualizare inversă a lucidităţii. Zgomot. Mult zgomot. Cinci voci feminine care încearcă să-şi găsească vocea copilului interior. Printre căutările acestor voci propria ta voce îşi pierde identitatea.  Atenţia nu se mai concentrează pe text, ci pe cel de lângă tine. Eşti pus în situaţia de a te alinia energiei celui de lângă tine. Prin efort conştient (cuvânt pretenţios). Primul pas este de a ieşi din vocea zilnică, zgomotoasă, plângăcioasă, teribilistă, vocea-ştiu-eu-cum-se-face şi de a intra în vocea textului.   

-          - Maestre Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?

-        -   Adâncimea mea tu o ai în tine, numai încă nedescoperită. 

       ....

           -   Aş voi să văd faţa lui Dumnezeu, zise el unui înger ce trecea.

-        -  Dacă nu-l ai în tine, nu există pentru tine şi în zadar îl cauţi, zise îngerul serios.

Photo:Mihai Geamănu

     Între vocea ta şi vocea celuilalt se creează un spaţiu care are propriul lui timp de a-ţi permite să te pui în acord cu frecvenţa celuilalt. 

Î