daca n-am fi moralisti cred ca am putea trai intr-o lume mai normala. tensiunile sexuale s ar rezolva subit si toata lumea ar fi mult mai relaxata. am in minte scena din Parfumul cand toti cei veniti sa l vada pe Grenouille ucis de calau, extaziati de mirosul parfumului de fecioara pe care l imprastie batista ridicată deasupra multimii, incep sa faca dragoste care cu cine apuca. (subscriu exprimarii noduroase din urma)
Revin la parfum, pe care-l descopăr într-o altă lumină, atât de firesc, atât de vizibil în Căutarea intermitentă. Trebuia să mă fi gândit și la asta. Era atât de evident.
Cineva mă întreba: Ce suflet este primit în cer? Sufletul copilului de doi ani? al tânărului de douăzeci de ani? al adultului de patruzeci de ani? Al moșneagului de optzeci de ani? Însă sufletul nu este existențial. Sufletul e esența unei ființe. Nu se formează în și pe durata existenței. El precede existența. Nu existența precede esența. Îți ai esența înnăscută, ca în celebrul roman Parfumul. Dar atunci se pune problema predestinării. Ceea ce pare că gândește autorul Parfumului: mirosul, în acest roman, adică esența cuiva.
Ce e eroul său care nu miroase? Născut fără miros? Fără esență, fără un suflet? Fără destin aici și în lumea de dincolo! Aspiră la, sau aspiră esența altora, care au o esență, un suflet. (Eugene Ionesco, Căutarea intermitentă, p. 133)
No comments:
Post a Comment