Călătorie spre centrul fiinţei

One cannot stay on the summit forever -
One has to come down again.
So why bother in the first place? Just this.
What is above knows what is below -
But what is below does not know what is above
One climb, one sees-
One descends and sees no longer
But one has seen!

There is an art of conducting one's self in
The lower regions by the memory of
What one saw higher up.

When one can no longer see,
One does at least still know. 

René Daumal

„Muntele analog”, aparţinând scriitorului francez René  Daumal, (1908-1944), se face cunoscut publicului din România o dată cu lansarea volumului, pe data de 28 noiembrie 2009, în cadrul Tîrgului de carte „Gaudeamus”, mai cu seamă prin traducerea lui Marius-Cristian Ene. Romanul este prefaţat de Basarab Nicolescu, preşedinte şi fondator al Centrului internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare, fiind însoţit de o notă biobibliografică a tânărului critic literar Petrişor Militaru.

Subtitlul cărţii, „roman de aventuri alpine, non-euclidiene şi simbolic autentice”, mi se pare a fi o ispitire apriori a cititorului neiniţiat, spre ceea ce va deveni Muntele Analog. Prima tentativă pe care am avut-o ca cititor al cărţii a fost să dezleg misterul care se învăluie în jurul unui cuvânt aparent concret şi aparent explorat: munte. Impresia cu care am rămas la aflarea răspunsului a fost una de neputinţă; neputinţa de a mă limita la aceste experienţe ca simplu cititor şi nu ca experimentator. Muntele, ca limbaj imaginar, este locul de întâlnire dintre cer şi pământ. „Vârful său unic atinge lumea eternităţii, iar poalele sale se ramifică în contraforturi multiple, în lumea muritorilor. El este calea prin care omul se poate înălţa către divinitate, iar divinitatea se revelează omului”. Iată un prim simbol autentic propus pentru Muntele analog; capacitatea omului de a transgresa simţurile, întâlnirea cu sine însuşi ca fiinţă şi, de ce nu, ca artist. Aparent un concept inexistent, Muntele analog, începe să se autodefinească, din aproape în aproape, să-şi dezvăluie „soma”- sămânţa nemuririi - care se află sub forma sa „luminoasă şi subtilă”, şi protejată de privirile curioşilor, „în munte”. Înălţimea la care se produce o întâlnire cu centrul propriului eu schimbă radical polii de percepţie ai celui ce evadează în adâncul fiinţei sale. Tot ce este natural capătă înfăţişarea supranaturalului şi, mai mult, fantasticul este înghiţit de realitatea însăşi care, acolo sus, întrece cu mult imaginaţia omului. Călătoria echipajului spre Muntele Analog se face cu, nu întâmplător aleasă, nava Impossible. Ajunşi în Portul Maimuţelor-oraşul de la baza muntelui - care în plan simbolic reprezintă moştenirea exploratorului: curios, imitator, neruşinat şi neliniştit, membrii echipajului se redescoperă pe ei înşişi ca alter ego. Pentru prima dată îşi spun pe nume, încep să se „despoaie” de vechile lor personaje. Aici nu mai sunt artistul, inventatorul, medicul, eruditul, literatul, ci lasă să iasă la iveală, de sub aceste deghizări, omul, in starea lui cea mai pură.

            Înţeles la cel mai superficial nivel, Muntele Analog poate semnifica scopul cel mai Înalt al individului, cel mai apropiat de Eul său interior, locul în care Eul Uman se contopeşte cu Eul suprem. Muntele Analog poate fi dialogul nostru cu natura, dialog care ar reprezenta o imagine exterioară a unei discuţii care, de fapt, are loc în interiorul nostru.

Last letter to his wife

I am dead because I lack desire,

I lack desire because I think I possess.

I think I possess because I do not try to give.

In trying to give, you see that you have nothing;

Seeing that you have nothing, you try to give of yourself;

Trying to give of yourself, you see that you are nothing:

Seeing that you are nothing, you desire to become;

In desiring to become, you begin to live.