My Blog List

Saturday, December 24, 2011

Simptom: ce poți ascunde sub piele?
Simptom: ce poți ascunde sub piele?



Pe data de 3 iunie, 2011, Aleksandar Stoicovici își lansa volumul de poezie Vineri la secția de împrumut a Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”, Craiova. Pe prima pagină a cărții stă scris ca dedicație: Pentru Luiza, în mijlocul acestor cuvinte inflamabile și mai puțin inflamabile. Recitindu-i volumul îmi dau seama abia acum că Aleksandar îmi sugerase o cheie de lectură.
Volumul este stucturat în șase cicluri de poeme. Primele patru, Incizie, Dintele de lapte, Vinil, Zaruri, le încadrez în registrul cuvintelor inflamabile, celelalte două, Vineri și Obiecte vulgare plasându-se în registrul cuvintelor mai puțin inflamabile. Câteva exemple din primele patru cicluri: în fiecare piramidă fierbe un calcan (incizie; pianul exploziv; când varanul de vată/ iese arzând din chilie/ mâinile lor încep să se miște/ din ce în ce mai repede (ruleta rusească); discursul superficial și aparent lipsit de sens/ are aerul unor candelabre impunătoare spânzurate/ într-o clădire proaspăt bombardată (indigo); în pielea încinsă a cailor/ apăsam bucăți mici de tâmâie cu degetele (asta era copilăria noastră); copiii cu buricele deznodate/ trag plasele în bărcile fierbinți ... și doboram îngerii cu grenadele de antrenament (dinspre pântece); primăvara aduce aceleași păsări care ard pe dunăre/ cu zbaturile îmbibate-n benzină/ cum ard călugării budiști în intersecții (primăvara);trei mănuși nesterilizate de vinil/ și un patefon așezat pe un soclu de tuf vulcanic (bujorilor 73); sub dușumelele proaspăt vopsite s-a format o colonie de șoareci/ îi simt sub tălpi. știu că se adună la teracotă când aprind focul (multicolor); tata merge după apă/ mâna lui creștea precum aluatul/ așezat lângă motorul fierbinte/ al autobuzului (omul lidian); mortul stătea întins pe un os uriaș de cămilă/ buzele îi ardeau și el râdea ( copiii erau fericiți); ninge/ flăcările se ridică din vechiul cinematograf/ toate filmele pe care le-am văzut încălzesac aerul (nimic); într-un vis se făcea că în fața altarului în loc de icoană stătea un fier de călcat/ veneau credincioșii și când să pună buzele fierul încinta brusc (Săpânța blues); ne-am dezbrăcat cu albia fierbinte legată de picioare (Dubrovnika blues); de ce nu-mi vorbiți de sfinți/ pe sub clopote fierbunți (doamnă pentr c-ați tăcut); ca un frate risipitor care și-a ascultat sentința/ arzând pe un pat de soc (alter ego. Cântec naiv la ghilotină); Iordanul curge din lampă în lampă/ petrolul se îmbibă în giulgiu/ la primul foc se înfăptuiește o minune (labirintul domestic); plouă/ limbile de foc se mișcă pe sub umbrelă (anticiparea raiului); să-și bea propria cenușă din cănile cu vin ( calendarul capucin).
Focul este un simptom. Simptomul îmi pare a fi în poezia lui Aleksandar, în sens figurat, un fel de nostalgie care multiplică amintirile individuale (copilăria) și sociale (războiul) până la sânge, asimilându-le prin perforarea cu inflamabil a fiecărui organ viu, care, în contact cu anumite obiecte, organe mai puțin vii, începe să funcționeaze după propriile-i legi. Contactul cu obiectul este un indiciu pentru declanșarea simptomului: astăzi începe cel de-al doilea război mondial... treizeci și trei de răniți/ se întâlnesc seară de seară într-o cameră de hotel/ își lipesc trupurile de pianul exploziv/ și se întorc în copilărie// e un fel de nostalgie/ care le multiplică amintirile până la sânge. (rinoceriada, p. 8).  Odată declanșat, simptomul este transformat în imagini acvatice, de obicei apar în a doua parte a poemelor, și care schimbă direcția poemului spre visul care vine din viitor.
Incizie este un ciclul de poeme apocaliptice din care nu lipsesc imaginile inflamatorii și imaginile acvatice: vopseaua icoanelor îmi curge în păr/ doi câini aleargă printre sfinți (incizie); copiii își trag pielea câinilor peste trupurile reci și adorm (matrioșka), apostolii așezați în cele douăsprezece pahare de sânge predică în șoaptă hazardul, morții, asemenea unor iezizi, stau în cerc și își pasează viața de la unul la altul/ când se apropie timpul. (ruleta rusească)... se năpustesc asupra mera și mă lovesc cu pumnii/ fără să aibă habar că foile de indigo pe care le-am lăsat în apă/ îi vor trece pentru totdeauna de partea celor vii (indigo). Spațiul de trecere dinspre lumea morților și, implicit, înspre imaginea copilăriei din ciclul următor, dintele de lapte, e atât de îngust încât fiecare organ începe să funcționeze după propriile-i legi. se declanșează obișnuitul automatism/ care în contact cu apa se amplifică treptat/ până devin de-a dreptul incontrolabile (indigo). Piciorul în contact cu apa: mă descalț și calc în noroi/ monedele de argint mi se lipesc de tălpi/ apa se încolăcește sub genunchi și mă mușcă/ ca o viperă neîmblânzită (dintele de lapte).
Începând cu ciclul Vinil, automatismul este vizibil prin proiecția organelor în pielea orașului: organele noastre sunt proiectate sub piele/ ca niște filme de prost gust/ reluate la nesfârșit în același cinematograf ambulant/ în care se pun la cale revoluții sângeroase/ numai atunci când se golește sala. (manifest); studentele frustrate [...] nu se pot abține să nu povestească/ despre cum intereacționează ele cu arta/ stând în curul gol în mijlocul atelierului/ după fiecare tablou pictat// periferia orașului e singurul loc/ în care se mai proiectează filme de groază/ pe casele de chirpici; (manouche); copiii erau fericiți/ inventau macarale. Explicau foarte bine rolul macaralelor (copiii erau fericiți).
Ciclul Zaruri este o viziune de anticipare a raiului: un loc cu ape adânci (nimic) unde într-un vis se făcea că în fața altarului în loc de icoană/ stătea un fier de călcat/ veneau credincioșii și când să pună buzele fierul se încinta brusc (Săpânța blues), îngerii poartă epoleți în loc de aripi, Iordanul curge din lampă în lampă/ petrolul se îmbibă în giulgiu/ la primul foc se înfăptuiește o minune (labirintul domestic).
Închei ciclul cuvintelor inflamabile cu anticiparea raiului: plouă/ limbile de foc se mișcă pe sub umbrelă// ies din mine și vă privesc/ cu ochii omului care a hrănit șobolanii și apoi a încins gălețile/ pe burta damnaților/ sentimentul de vină e atât de abstract/ încât aș putea să umplu gălețile cu apă/ și să râmân în mijlocul vostru/ vorbind despre suferință.  
După o pauză de o săptămână revin la Vineri. Deschid cartea la pagina 52 unde citesc fractal. Reiau ideea obiectelor ca organe mai puțin vii. Mă gândesc la un simptom al prelungirii: mă mișc sub pielea sticloasă ca un vagon de carne/ mâna ta – o locomotivă ruginită pe care o urmez în tăcere; ia arătaâi-mi și mie o planetă. Vreau să mi-o trag pe sub șubă/ să mi țină de cald (carusele și cilindrii de rugăciune) și la cuvintele mai puțin inflamabile: sânul tău e mai rece decât oasele sfinților / la slujba de dimineață (jazz amar), prima ninoare mi-a provocat o deosebită plăcere/ îmi imaginez brațele tale/ străzile reci din Figueres (străzile reci din Figueres); ...intru în casă ca o apă; mașinăriile au îngheța/ din sondele de petrol țășnesc numai blocuri de sânge/ ne mișcăm greoi la periferia conștiinței/ aici pământul își pierde încet culoarea/ dar nimeni nu mai stă să-i descifreze mesajul (eine kleine nacht Machine);
Simptom: ce poți ascude sub piele? Exemplific cu mlaștini din ciclul obiecte vulgare: imaginează-ți un coridor umed și întunecat/ un fel de apă tulbure într-un pește tulbure// unde orbii își înfig ace de pick-up/ în vârful degetelor/ și pipăie modelele murdare.// imaginează-ți o încăpere întunecoasă în care/ două asistente clătesc seringile de fier/ zgomotul te calmează și carnea se limpezește/ aerul uscat de vară îmi intră pe sub piele/ și îmi doresc nespus să ating toate lucrurile/ ce se oglindesc în tine.
Nu vreau să dau verdicte asupra poeziei lui Aleksandar. Mi-a făcut plăcere să-i citesc volumul și mi-a fost foarte greu să scriu despre el, lucru pentru care-l felicit. 


P.S. Versul ăsta mă duce cu gandul la sfinții stâlpnici: apostolii așezați în cele douăsprezece pahare de sânge predică în șoaptă hazardul

No comments:

Post a Comment